Știați că?

Ce să nu iei cu tine în bagajul de mână (Partea a II-a)

Luna trecută, pe blogul Shuttle Choice am publicat un articol foarte util pentru cei care zboară frecvent sau ocazional cu avionul, trecând în revistă o parte dintre obiectele care sunt interzise în bagajul de mână.

Continuăm această serie cu alte câteva sfaturi foarte importante și utile în călătorie, pentru a-i asigura pe clienții noștri că vor avea un zbor plăcut și lipsit de peripeții. În articolul anterior, am menționat despre: lichide, obiecte ascuțite și echipament sportiv.

Nu este nevoie să menționăm că orice pistoale și arme sunt cu desăvârșire interzise în bagajul de mână, la fel și mijloacele de autoapărare precum sprayul paralizant. Din aceeași categorie fac parte și diferitele unelte cum sunt cele de bricolaj, diverse acitivități casnice sau de atelier. O astfel de trusă va fi admisă numai în bagajul de cală.

Obiectele inflamabile sunt strict interzise, cu toate acestea fumătorilor le este permis să aibă o singură brichetă în bagajul de mână. 

Țigări electronice sau dispozitive de vapat

Țigările electronice sunt admise chiar în bagajul de mână, cu precizarea faptului că lichidul trebuie să fie depozitat în flacoane care nu depășesc 100 ml, așa cum este prevăzut în politica liniilor aeriene.

Alimente, carne, fructe și alte produse agricole

Când călătorești internațional, este posibil ca multe țări să aibă o politică foarte strictă cu privire la importul de produse agricole. Dacă dorești să iei cu tine un măr ca gustare, ar fi bine să îl consumi în avion. În caz contrar este posibil să fie confiscat la aterizare și să prelungești timpul petrecut în aeroport dând explicații.

Există țări pe glob care au o politică foarte strictă și cu privire la suveniruri și nu le acceptă dacă sunt aduse de altundeva – este cazul Australiei și al Noii Zeelande.

Categorii de produse admise, dar nerecomandate

Mâncăruri cu miros pregnant

Diferite mâncăruri pot fi deranjante din punct de vedere olfactiv pentru alți călători. De aceea, deși nu încalcă nici o politică, ar fi recomandat să analizezi situația înainte să cumperi acel aliment și să îl consumi sau să-l transporți la bordul aeronavei.

Cosmetice

Diverse lichide, precum deodorante, acetonă, parfum sau creme pot avea un miros neplăcut. Așadar, deși sunt permise fără probleme, pentru a respecta ceilalți călători nu este indicat să fie folosite pe timpul zborului.

 

Întotdeauna este bine să ai în vedere siguranța și bunăstarea celorlalți pasageri și să nu încalci politica bunului simț la bordul avionului. Desigur că depinde și pe cine ai alături – unii oameni pot fi mai puțin toleranți decât alții. Dar cel mai important lucru este ca tu să ai un zbor lipsit de evenimente neplăcute, iar asta înseamnă să nu te expui vreunei situații care se poate transforma într-una delicată.

Shuttle Choice îți stă la dispoziție cu orice ajutor pe partea de transfer privat de la aeroport și sfaturi utile despre cum poți călători în siguranță.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *